Parohia Tamadau Mare
Site-ul oficial Parohia Tămădău Mare, cu hramul Sfânta Cuvioasă Paraschiva., din Protopopiatul Lehliu al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.

Bucuria Naşterii Domnului la parohia Tămădău MareNoutati
08-01-2018 09:11
În fiecare an data de 25 decembrie reprezintă pentru toţi creştinii ortodocşi o zi a bucuriei, ziua în care se prăznuieşte Naşterea Domnului.

Parohia Tămădău Mare a organizat în această zi, 25 decembrie 2017, după programul liturgic, o activitate culturală ce a avut ca scop vestirea Naşterii Domnului prin colinde şi urări. Astfel, corul de colindători ai Şcolii Gimnaziale nr.1 Tămădău Mare, conduşi şi acompaniaţi la chitară de părintele Şmatoc Mihail au prezentat un program de colinde tradiţionale ce au încântat audienţa prin frumuseţea interpretării, aducând bucurie în suflete credincioşilor aflaţi într-un număr mare la sfânta biserică. Colindătorii au primit din partea parohiei daruri în valoare de 600 lei.

A consemnat preot paroh Şmatoc Mihail.