Parohia Tamadau Mare
Site-ul oficial Parohia Tămădău Mare, cu hramul Sfânta Cuvioasă Paraschiva., din Protopopiatul Lehliu al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.

„Şcoala Altfel„ la parohia Tămădău MareNoutati
19-04-2014 11:08
Parohia Tămădău Mare a avut deosebita plăcere de a fi gazda ultimei zile a programului de activităţi extracurriculare “Şcoala altfel: Să ştii mai multe, Să fii mai bun!”. Astfel, vineri 11 aprilie, elevii claselor I-IV ale Şcolii Gimnaziale din Tămădău Mare, conduşi fiind de doamnele învăţătoare Ulmeanu Mihaela, Lazăr Liliana, Sonic Monica şi Fudulu Gina, au pornit spre biserica parohială din sat. Ajunşi aici, ziua a început cu Rugăciunea de dimineaţă, la care copiii, care au ca dar citirea frumoasă, la îndemnul preacucernicului preot Şmatoc Mihai, au citit cu râvnă duhovnicească rugăciuni în faţa Sfântului Altar. După acest moment, a avut loc un concurs surpriză, având 4 etape. Acestea au constat în citirea cu intonaţie a câtorva pasaje la prima vedere din Cartea de Rugăciuni şi intonarea din memorie a unor rugăciuni. Cea de a treia etapă a concursului a vizat cunoştinţele religioase cât şi recunoaşterea de obiecte religioase. Copiii s-au arătat foarte atraşi de aceste activităţi şi au promis că vor participa în Sâmbăta Mare la concursul de încondeiat ouă.

Ziua s-a încheiat cu premierea celor mai activi elevi şi cu intonarea în cor a rugăciunii Sfântului Efrem Sirul, rugăciune specifică Postului Mare.